Conducerea Apple a decis să elimine din App Store aplicaţia ICEBlock şi alte aplicaţii asemănătoare, care urmăreau activitatea agenţilor de imigraţie americani, după ce a fost contactată de administraţia preşedintelui Donald Trump. Este vorba despre o situație rarisimă, în care o companie de tehnologie elimină aplicaţii la cererea directă a guvernului federal din SUA. Dar, oficialii au menționat că nu a fost contactată de Departamentul Justiţiei înainte de a lua această decizie, conform Reuters. Joshua Aaron, cel care a dezvoltat aplicația a criticat decizia luată de Apple, despre care a spus că este „un act de capitulare în faţa unui regim autoritar”. Apple a anunțat în rapoartele sale de transparenţă că, anul trecut, a eliminat peste 1.700 de aplicaţii la cererea guvernelor.