None
RO
Marea Britanie şi Italia, printre statele luate în considerare pentru a verifica dezarmarea Hezbollah
['George Traicu']
Stiripesurse.ro - Cele mai noi știri din România
Israelul şi Libanul au convenit ca Marea Britanie, Italia, Elveţia şi Indonezia să fie potenţiali contribuitori la un mecanism propus ce ar putea prevedea desfăşurarea de trupe străine în Liban pentru a verifica dezarmarea grupării şiite Hezbollah, au declarat miercuri pentru Reuters surse familiarizate cu dosarul, notează Agerpres.
Această listă (restrânsă) a rezultat în urma discuţiilor mediate de SUA, care s-au desfăşurat la Roma săptămâna trecută, în cea mai recentă rundă de negocieri dintre Israel şi Liban privind punerea în aplicare a unui acord din iunie care leagă retragerea treptată a Israelului din Liban de dezarmarea grupării islamiste Hezbollah.
Ţările respective ar putea ajuta la definirea domeniului de aplicare al mecanismului, de asemenea să furnizeze personal pentru a supraveghea aplicarea acestuia sau să contribuie cu trupe pentru a monitoriza sau participa la inspecţiile de verificare a dezarmării, au declarat trei surse.
Un oficial libanez declarase pentru Reuters încă vineri că Israelul şi Libanul au convenit asupra unei liste cu potenţiale ţări care ar putea trimite trupe pentru a verifica dezarmarea, dar a refuzat să le numească, spunând că SUA vor decide care dintre ele va participa.
O sursă familiarizată cu situaţia a indicat că discuţiile despre ţările selectate sunt într-o etapă incipientă şi a afişat un "optimism prudent" în privinţa continuării acestui demers, conform agenţiei de presă citate.