Ambasada Rusiei la București contestă acuzațiile autorităților române privind cele trei drone care au pătruns în spațiul aerian al României în perioada 24-26 iulie, doborâte de piloții români. Declarațiile Ambasadei Rusiei au fost publicate miercuri, 12 august, de cotidianul rus Izvestia și preluate ulterior de agenția de stat TASS. Reprezentanții misiunii diplomatice ruse susțin că, în cadrul unei întâlniri la Ministerul Afacerilor Externe, le-ar fi fost prezentate doar fragmente despre care partea română a afirmat că provin de la drone rusești. Potrivit MAE, investigațiile efectuate de autoritățile române au stabilit că fragmentele proveneau de la drone rusești. La sfârșitul lunii iulie, reprezentanți ai UE au condamnat încălcarea spațiului aerian românesc și au transmis că susțin poziția României.