Autoritatea Națională pentru Cetățenie (ANC) îi avertizează pe solicitanții de cetățenie română să nu plătească persoane care promit că pot urgenta sau influența soluționarea dosarelor. ANC a transmis un avertisment privind tentativele de fraudă și informațiile false care pot ajunge la persoanele care au depus cereri pentru obținerea cetățeniei române. „Urgentarea” nu existăCererile de cetățenie sunt analizate și soluționate în ordinea cronologică a înregistrării, potrivit Legii cetățeniei române nr. Aceștia trebuie să intre în secțiunea „STADIU DOSAR”, să selecteze articolul de lege în baza căruia au depus cererea și anul înregistrării, apoi să descarce documentul disponibil și să caute numărul propriului dosar. În tabel, coloana „TERMEN” indică data la care Comisia pentru Cetățenie s-a întrunit sau urmează să se întrunească pentru analizarea dosarului.