NEPI Rockcastle implementează, în centrele comerciale din portofoliul local, măsuri de optimizare a consumului de energie, adaptate fiecărei proprietăți. Prin aceste măsuri, centrele comerciale contribuie la reducerea presiunii asupra sistemului energetic național în orele de vârf. Doar la Mega Mall, optimizarea consumului a redus solicitarea rețelei cu aproximativ 4 MW pe zi, prin alinierea la intervalele cu producție solară ridicată. Inițiativa este susținută de investițiile NEPI Rockcastle în infrastructura proprie de energie regenerabilă, inclusiv panouri fotovoltaice, și de soluțiile de eficiență energetică implementate la nivelul centrelor comerciale din Grup. NEPI Rockcastle continuă extinderea acestor măsuri în portofoliu, în funcție de profilul de consum, capacitatea sistemelor tehnice și disponibilitatea energiei regenerabile.