None
IT
Finanțare de aproximativ 115 de milioane de euro acordată grupului Teilor
['Moise Norel']
Piata Financiara
„Teilor este un exemplu remarcabil de antreprenoriat românesc, care a reușit să construiască un grup puternic, cu branduri relevante și un model de afaceri diversificat.
Suntem alături de Teilor încă din 2014 și suntem mândri să îi susținem, de această dată, în calitate de Mandated Lead Arranger, în cadrul primei lor finanțări sindicalizate.
Activitatea Grupului acoperă atât segmentul bijuteriilor de lux, premium și contemporane, cât și pe cel al serviciilor financiare și al retailului specializat.
Finanțarea va susține următoarea etapă de dezvoltare a grupului, inclusiv extinderea prezenței comerciale și consolidarea capacității sale de a răspunde cererii în creștere din piețele în care activează.
Prin implicarea în această tranzacție, ING continuă să sprijine companiile românești care contribuie la dezvoltarea economiei și la crearea de valoare pe termen lung.