Un bărbat care avea asupra sa o secure și ar fi amenințat trecătorii a fost imobilizat de jandarmi, în noaptea de luni spre marți, în zona Gării Bacău. Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău, incidentul s-a produs în jurul orei 23:40, când un echipaj aflat în misiune de patrulare a observat un bărbat aflat în stare de agitație, care avea asupra sa o secure. Jandarmii susțin că acesta tulbura liniștea publică și adresa amenințări directe trecătorilor și persoanelor aflate în zonă. Echipajul a intervenit imediat și l-a imobilizat pe bărbat, înainte ca acesta să își pună în aplicare amenințările. Documentele procedurale au fost înaintate autorităților competente, care urmează să continue cercetările și să dispună măsurile legale.