Nu sunt reglementate nici ipoteza relaţiei începute după numirea demnitarului, nici cea a încetării relaţiei, nici situaţia relaţiilor succesive. Totodată, este analizat, raportat la legea atacată la CCR, şi dreptul la viaţă privată al terţului, natura personală a răspunderii şi discriminarea între demnitari. Un al doilea viciu invocat, distinct de intruziunea în viaţa privată, este „extinderea directă a răspunderii asupra unei persoane care nu şi-a asumat niciodată statutul generator al obligaţiei”. Legătura sa afectivă cu demnitarul devine, prin simpla ei existenţă, temei suficient pentru angajarea unei răspunderi contravenţionale proprii. Este, în esenţă, o variantă agravată a viciului identificat de instanţa constituţională prin Decizia nr.