None
RO
Grevă de avertisment la una dintre cele mai mari bănci din România. Angajații încep protestul
['Remus Vlad']
Stiripesurse.ro - Cele mai noi știri din România
Potrivit organizaţiei sindicale, principalele revendicări rămase nesoluţionate vizează păstrarea drepturilor existente în precedentul Contract Colectiv de Muncă, precum şi ajustări punctuale, în special pentru salariaţii cu venituri mai mici.
Sindicatul susţine că acţiunea are loc într-un context în care BRD a publicat rezultate financiare şi comerciale solide pentru primul semestru al anului 2026.
Sindicatul Impact afirmă că reducerea personalului şi presiunea comercială tot mai mare asupra angajaţilor contribuie la accentuarea tensiunilor din organizaţieSindicatul Impact afirmă că reducerea personalului şi presiunea comercială tot mai mare asupra angajaţilor contribuie la accentuarea tensiunilor din organizaţie.
Potrivit unei estimări interne citate în comunicat, la 30 iunie 2026, peste 80% din personalul din vânzări retail era încadrat ca neatingând nivelul minim de target solicitat.
Sindicatul Impact afirmă că rămâne deschis dialogului şi identificării unei soluţii negociate şi că greva de avertisment poate fi evitată dacă banca îşi modifică oferta şi prezintă o propunere care să răspundă revendicărilor salariaţilor.