Salariații sunt nemulțumiți de oferta băncii pentru noul Contract Colectiv de Muncă, ofertă respinsă de peste 95% din salariații care au participat la consultare, potrivit sindicatului. Sindicatul arată că salariații nu au „solicitări exorbitante, privilegii sau creșteri generalizate de venituri”. „În principal, salariații cer păstrarea drepturilor existente în fostul Contract Colectiv de Muncă, precum și ajustări punctuale și rezonabile, în special pentru colegii cu venituri mai mici. Sindicatul mai susține că BRD a raportat „rezultate financiare și comerciale solide pentru primul semestru al anului 2026”, în timp ce numărul angajaților a scăzut. În prezentarea rezultatelor, Banca arată cum cheltuielile cu personalul au scăzut cu 8,3% în primul semestru al anului 2026 față de perioada similară a anului anterior, respectiv cu 10,5% în trimestrul al doilea.