Distribuie pe rețelele tale sociale:Deputatul AUR Ramona Ioana Bruynseels acuză Guvernul de lipsă de transparență și dezinformare în privința Legii Salarizării Unitare și susține că nu există, în acest moment, un acord real cu sindicatele din educație și sănătate. Parlamentarul avertizează că AUR nu va susține proiectul în forma actuală, pe care o consideră nedreaptă și împovărătoare pentru români. Se aude, și nu e întâmplător, că Guvernul s-ar fi înțeles ba cu sindicatele din învățământ, ba cu sindicatele din sănătate și că au o înțelegere, au negociat și, în consecință, proiectul merge mai departe. Deci nu există înțelegeri în momentul de față între Guvern și învățământ sau Guvern și sănătate, în așa fel încât Legea Salarizării Unitare, așa cum a fost propusă, să treacă. Așadar, AUR rămâne consecvent: noi nu votăm și nu sprijinim un astfel de proiect în forma în care el se află acum, generând atâtea inechități și luând din buzunarul românilor.