„Într-un interval, așa cum a precizat domnul președinte în întâlnire, de o săptămână, să avem un proiect în care să știm clar dacă se poate sau nu să fie susținut în Parlament”, a declarat Pîslaru. În Sănătate, ministrul a spus că discuțiile au avansat semnificativ și că părțile au ajuns la un acord asupra principiilor, însă rămân două probleme importante. „Nu este că am avea vreo problemă de principiu. El a precizat că, în Sănătate, Administrația Prezidențială a mediat negocierile cu sindicatele, iar echipele tehnice au lucrat intens în ultima perioadă. În Educație, Ministerul Muncii și Ministerul Educației au lucrat, la rândul lor, la corectarea unor prevederi contestate din proiect.