Cifrele arată bine dacă te uiți doar la venituri; realitatea se vede în costul la care ai obținut acea creștere. De aceea, continuăm să investim în FANbox, în automatizarea HUB-urilor, în digitalizare și în modernizarea flotei. Flexibilitatea operațională devine, astfel, esențială într-o industrie în care volumele pot varia rapid în funcție de sezonalitate, campanii comerciale sau activitatea marilor marketplace-uri. În fond, nu inovăm de dragul tehnologiei, ci pentru a construi un serviciu mai eficient, mai predictibil și mai relevant pentru client. Instrumentele digitale îi permit clientului să urmărească și să redirecționeze coletul, iar curierului îi economisesc timp.