None
RO
Bursa pierde 0,6% prin BET, cu deprecieri pentru Premier Energy şi Transport Trade Services. În afara indicelui principal, Severnav câştigă 30% şi Socep Constanţa 11%
['Eduard Ivanovici']
ZF
Indicele principal a coborât în şapte din ultimele zece sesiuni, cu o scădere de 1,5% în ultima săptămână şi un plus de 3,6% în ultima lună.
lei) şi Hidroelectrica (12,3 mil.
În afara indicelui principal, acţiunile Severnav au câştigat 30% la o zi după ce compania din judeţul Mehedinţi a anunţat un contract de 25 mil.
euro, iar operatorii portuari Socep şi Comvex au urcat cu 11%, respectiv 8,3% după informaţiile privind un posibil coridor feroviar pentru transportul cerealelor ucrainene spre Constanţa.
„Sunt companii mai puţin urmărite şi cu o lichiditate mai mică, dar continuă să aibă activitate şi, la un moment dat, vor apărea şi ştiri pozitive.