None
RO
Noul program Casa Verde: Va finanța doar capacități de stocare, este eliminată regula „primul venit, primul servit”. Capacitatea vizată – 200 MWh
['Vladimir Ionescu']
CursDeGuvernare.ro
Programul Casa Verde va fi modificat în acest an, urmând să finanțeze doar sisteme de stocare a energiei, nu și instalarea de panouri fotovoltaice, a anunțat ministra Mediului, Diana Buzoianu, la Euronews Romania.
Noul program Casa Verde va avea exclusiv componenta de baterii„Anul acesta, Programul Casa Verde, așa cum era el cunoscut, nu va mai fi Casa Verde cu panouri, va conține doar componenta de baterii”, a anunțat Diana Buzoianu.
După finalizarea proiectului, a explicat ministra, capacitatea instalată prin program va permite stocarea a cel puțin 200 MWh.
Banii nu vor mai fi dați pe principiul „primul venit, primul servit”, ci pe criterii de competitivitate.
„Cât ești dispus să cofinanțezi, cu cât ești dispus mai mult să cofinanțezi, cu atât vei avea prioritate”, a explicat ministra.