Conform documentului, semnat marți, scopul este găsirea căilor și soluțiilor pentru dezvoltarea cooperării economice, comerciale, investiționale și tehnologice între România și China în sectorul construcțiilor și infrastructurii, precum și susținerea internaționalizării companiilor membre. Imediat după semnarea Memorandumului, Președintele Camerei de Comerț și Industrie România-China, Nicolae Vasilescu, a declarat: “Suntem bucuroși să-l reîntâlnim pe domnul Laurențiu Plosceanu, președinte ARACO, și împreună să construim un cadru propice dezvoltării cooperării dintre România și China. Avem foarte multe lucruri în comun și ne bazăm pe experiența internațională a președintelui ARACO dovedită și în calitatea avută de vicepreședinte al Comitetului Economic și Social European. Apreciem deschiderea manifestată de ARACO în promovarea capacității și expertizei companiilor românești de construcții, proiectare și inginerie pe piața chineză și pe piețe terțe“. Avem nevoie de dezvoltarea unor consorții și parteneriate pentru participarea la proiecte și proceduri competitive în România, China și alte piețe.