Românii care călătoresc într-un alt stat al Uniunii Europene și cumpără de acolo țigări, tutun sau alcool pentru consum propriu trebuie să țină cont de noi reguli atunci când revin în țară. Până acum existau plafoane cantitative pentru produsele considerate destinate consumului propriu, însă legislația nu stabilea o perioadă în care acestea trebuiau respectate. Astfel, potrivit autorităților, o persoană putea introduce în țară cantitatea maximă legală chiar și în fiecare zi sau de mai multe ori pe zi. Pentru ca produsele aduse dintr-un alt stat UE să fie considerate destinate uzului propriu, transportul trebuie să îndeplinească simultan trei condiții. În plus, trebuie respectate cantitățile și intervalele de timp stabilite pentru tutun și alcool.