None
RO
Droguri impregnate în foi de hârtie și trimise prin corespondență la penitenciar. Tânărul care a pus totul la cale a fost arestat
['Liana Ganea']
Stiripesurse.ro - Cele mai noi știri din România
Potrivit informaţiilor comunicate, marţi, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud, tânărul în cauză are legătură cu cazul făcut public la începutul lunii iulie, când cinci persoane, cu vârste între 20 şi 28 de ani, au fost arestate preventiv pentru trafic de droguri de risc.
Anchetatorii susţin că bărbatul de 24 de ani ar fi ales şi închiriat locaţia în care ar fi fost depozitate aproximativ trei kilograme de ketamină, precum şi alte cantităţi de canabis şi 4 CMC, indisponibilizate în cursul acţiunii desfăşurate la data de 2 iulie.
De asemenea, anterior lunii septembrie 2025, acesta ar fi instigat o femeie să procure o cantitate de MDMB-4en-PINACA, să impregneze respectivul drog sintetic în file de hârtie şi şi să le expedieze drept corespondenţă către unitatea de penitenciar în care se afla încarcerat, la acel moment, tânărul de 24 de ani.
Scrisorile îmbibate cu drogul de mare risc au fost depistate şi indisponibilizate la data de 4 septembrie 2025, se mai precizează în informarea IPJ Bistriţa-Năsăud.
La data de 6 august, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bistriţa-Năsăud a dispus arestarea preventivă a bărbatului, pentru 30 de zile.