Animalul, care a fost văzut în timpul nopţii prin binoclu, seamănă cu o pumă, potrivit relatării, care citează centrul local de criză. Urme au fost găsite ulterior în acea zonă. Locuitorii din regiune au fost îndemnaţi să evite pădurile şi zonele împădurite şi să nu lase copiii să se joace afară nesupravegheaţi, fiind de asemenea atenţionaţi ca, în situaţia în care ar observa felina, să nu se apropie de ea, notează dpa, citată de Agerpres. Angajaţi ai domeniului silvic patrulează zona şi au fost instalate acolo camere de supraveghere a faunei sălbatice. Totuşi, autorităţile poloneze nu au primit până în prezent nicio semnalare conform căreia o pumă să fi scăpat dintr-o grădină zoologică locală sau dintr-o unitate de reproducere autorizată.