Ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, anunţă, luni, că se va deplasa în judeţul Braşov, unde Garda Forestieră a descoperit „una dintre cele mai mari zone de tăieri ilegale de arbori”, respectiv 5.000 de copaci dintr-o singură zonă. Una dintre cele mai mari zone de tăieri ilegale descoperite în ultimii ani de zile”, a anunţat, luni seară, la Euronews, Diana Buzoianu, potrivit News.ro. Aceasta a precizat că verificările anterioare făcute la Garda Forestieră au scos la iveală „din ce în ce mai multe tăieri care până acum păreau că nu există”:Toată lumea era mulţumită. „În luna decembrie au fost identificate mai multe prejudicii şi mai multă masă de lemn ilegal tăiată. Deci, din momentul în care am schimbat conducerea Gărzii Forestiere a crescut exponenţial şi numărul de controale, dar şi rezultatele din teren”, a afirmat ministrul Mediului, Diana Buzoianu.