Ucraina a efectuat mai multe atacuri reușite asupra sistemelor de război electronic și a sistemelor de apărare aeriană S-400 care protejează palatul lui Putin din apropierea orașului Gelendjik. Potrivit analistului militar Yan Matveiev, sistemul este eficient împotriva dronelor, dar dezavantajul său este că are dimensiunile unei „mici baze militare și poate fi ușor identificat din aer”. Iar distrugerea sistemului de război electronic a deschis calea dronelor ucrainene către sistemul S-400, aflat la 500 de metri distanță. Palatul lui Putin este situat pe coasta Mării Negre, la aproximativ 20 km de Gelendjik. Costul construcției complexului este estimat la cel puțin 100 de miliarde de ruble.