Oficiali şi foşti prizonieri ucraineni au acuzat luni Rusia de tortură sistematică a prizonierilor de război şi a deţinuţilor civili, de interzicerea comunicaţiilor în detenţie şi de aplicarea de şocuri electrice, bătăi şi abuzuri sexuale asupra deţinuţilor, transmite Reuters. Huan Alberto Leiva Garsia, militar ucrainean încă activ, a declarat că în 1183 de zile de prizonierat ruşii i-au aplicat toate formele imaginabile de tortură. Orice vă trece prin minte, nu doar abuzuri verbale, fizice, bătăi zilnice, electrocutări, exerciţii fizice excesive, excesive în ger sub zero grade... abuzuri sexuale. Oleg Guşin, oficial în Centrul de Coordonare pentru Tratamentul Prizonierilor de Război, în cadrul guvernului de la Kiev, a afirmat că prizonierii ucraineni sunt "ucişi şi torturaţi". Circa jumătate din prizonierii respectivi au raportat abuzuri în etapele iniţiale ale prizonieratului.