"Ambasada României în Republica Populară Chineză a marcat un moment de referinţă în planul relaţiilor bilaterale dintre România şi Republica Populară Chineză, prin găzduirea ceremoniei dedicată reluării zborurilor directe dintre Beijing şi Bucureşti, începând din 4 septembrie anul curent. Potrivit sursei, reluarea zborurilor directe reflectă angajamentul comun şi buna colaborare în promovarea şi facilitarea contactelor bilaterale, în special în domenii precum: turismul, cooperarea economică, schimburile culturale şi interumane. "Reluarea zborurilor directe între Bucureşti şi Beijing reprezintă un succes diplomatic şi economic major, menit să apropie comunităţile noastre. Chineze, altor instituţii şi agenţii specializate, precum Administraţia Aeronautică Civilă din China (CAAC), reprezentanţi ai unor agenţii şi trusturi locale de presă şi internaţionale, ai mediului de afaceri şi din sectorul turismului. În anul 1974, compania TAROM lansa în premieră un zbor pe ruta Bucureşti - Beijing, inaugurând o punte aeriană între cele două naţiuni aflate pe continente diferite.