Vagoanele încărcate cu sulf care au deraiat în urmă cu aproape o lună în apropierea staţiei Palas, din judeţul Constanţa, au fost ridicate, au anunţat, marţi, reprezentanţii Sucursalei Regionale de Căi Ferate (SRCF) Constanţa. Ei au menţionat că specialiştii instituţiei urmează să evalueze pagubele produse în urma acestui incident. Cele patru vagoane care au fost ridicate făceau parte dintr-un convoi care se deplasa din Grupa Tranzit către Grupa B Palas. În perioada următoare, SRCF Constanţa va evalua valoarea pagubelor produse în urma incidentului şi va continua demersurile necesare pentru refacerea secţiunii de cale ferată afectate. În urma incidentului nu au existat persoane rănite, iar circulaţia trenurilor de călători nu a fost afectată deoarece evenimentul s-a petrecut pe o linie de marfă.