Vara aduce în prim-plan produse cumpărate frecvent, precum înghețată, sau băuturi răcoritoare, însă în spatele acestor alegeri se află companii globale listate la bursă. Observând dinamica produselor care se vând mai bine în zilele caniculare, o analiză XTB arată cum obiceiurile de consum din timpul verii pot fi conectate foarte simplu cu piețele de capital și cu deciziile investitorilor. În timpul verii, compania are o prezență puternică prin gama de înghețată, care include produse precum Maxibon sau cornetele Extreme, precum și în categoria lactatelor. Atât Unilever, cât și Nestlé fac parte din categoria acțiunilor defensive și distribuie periodic o parte din profituri către acționari, situație reflectată și de analiza ultimului deceniu (2016 -2026). Impactul prețului la cacao și la zahărPrețul boabelor de cacao au înregistrat o creștere fără precedent, însă cel al zahărului a rămas stabil.