Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Horațiu Moldovan, a oferit un exemplu de practică frauduloasă din sectorul sanitar, depistată în mai multe unități, în care „pacienți în situații vulnerabile erau consultați în mod fictiv, repetat”, iar datele erau raportate automat către instituția pe care o conduce el pentru decontarea presupuselor servicii. „Nu îmi place să vorbesc prea mult în spațiul public despre aceste mecanisme, din două motive, unu, să nu dau idei, și, doi, ne facem treaba împreună cu organele abilitate”, a adăugat șeful CNAS. Au uitat să întrebe dacă pacienții mai sunt în viață”Horațiu Moldovan a oferit un exemplu de mecanism de consultări fictive. „În anumite unități, nu una, exista o practică în care pacienți în situații vulnerabile erau consultați în mod fictiv, repetat. Au uitat un amănunt, zic eu, foarte important, să întrebe dacă pacienții mai sunt în viață – și așa i-am descoperit”, a explicat șeful CNAS.