Apelurile la o nouă tentativă de pătrundere în masă în Ceuta şi Melilla, pe data de 15 august, continuă în Maroc şi coincid cu o desfăşurare masivă a forţelor de poliţie marocane la frontierele cu cele două oraşe spaniole. Deşi apelurile la organizarea unor noi intrări în masă în Ceuta şi Melilla sâmbăta viitoare continuă să se înmulţească pe reţelele de socializare, nu s-au înregistrat încă sosiri de migranţi pe partea marocană a frontierelor cu aceste două oraşe autonome, relatează EFE, preluată de Agerpres. Potrivit jurnalistului Ahmed Biyuzan, rezident în Fnideq (lângă Ceuta) şi specialist cu experienţă în probleme legate de migraţie, situaţia din oraşul Ceuta şi zona din jur este calmă după evenimentele care au avut loc la sfârşitul lunii trecute. Biyuzan a adăugat că intrările şi ieşirile în Ceuta dinspre teritoriul marocan se desfăşoară normal şi că în ultimele zile nu au sosit persoane care intenţionează să migreze ilegal. Asociaţia Marocană pentru Drepturile Omului (AMDH) a anunţat vineri că 141 de persoane şi-au pierdut viaţa în timpul tentativei de migraţie în masă, în timp ce alte 111 au fost reţinute pentru că au încercat să intre ilegal în Ceuta şi Melilla.