Decizia Curţii de Apel din Seul pune capăt unui litigiu care durează de peste un deceniu şi stabileşte cel mai mare acord financiar într-un divorţ din istoria Coreei de Sud. Chey Tae-won conduce conglomeratul SK Group, proprietarul producătorului de cipuri SK Hynix, unul dintre principalii furnizori ai Nvidia pentru memorii HBM (High Bandwidth Memory), esenţiale pentru procesoarele folosite în dezvoltarea inteligenţei artificiale. Te-ar putea interesa și:Instanţa a majorat semnificativ despăgubirea faţă de decizia din 2022, când omul de afaceri fusese obligat să plătească doar 45,5 milioane de dolari. Judecătorii au motivat noua sumă prin creşterea spectaculoasă a averii lui Chey, pe fondul boomului global al inteligenţei artificiale. Despăgubirea reprezintă aproximativ 12% din averea estimată la 5,6 miliarde de dolari a miliardarului, potrivit Bloomberg Billionaires Index.