None
RO
Un bebeluș de 11 luni, filmat la volanul unei mașini pe un drum public din Vrancea. Poliția a deschis dosar penal
[]
Mediafax
Din primele cercetări făcute, polițiștii au stabilit că incidentul a avut loc în 1 august.
În mașină se afla pe locul din dreapta față un alt minor, în vârstă de 15 ani.
Imaginile au fost realizate de mama copilului de la volan, în vârstă de 17 ani.
Polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încredințare a unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis de conducere.
Având în vedere vârsta copilului și situația constatată, polițiștii vor sesiza Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea, în vederea evaluării situației acestuia.