None
RO
Guvernul a aprobat serviciul militar voluntar. Tinerii care se înrolează vor fi plătiți cu 6000 de euro
[]
Desteptarea.ro
Două proiecte de lege esențiale pentru apărarea României au fost adoptate joi, în ședința de Guvern.
La finalizarea programului, participanții vor primi o indemnizație echivalentă cu trei salarii medii brute (aproximativ 6.000 de euro) și vor fi trecuți automat în rezerva operațională a Armatei Române.
În următorii trei ani, peste 350.000 de militari vor părăsi rezerva din cauza vârstei.
Cel de-al doilea proiect adoptat modifică legislația astfel încât Armata să poată lovi ținte aflate și în afara granițelor României, în contextul obligațiilor asumate prin apartenența la NATO.
Ambele proiecte merg acum în Parlament, pentru dezbatere și vot.