Informare privind valabilitatea actelor și documentele pentru înregistrarea rezidențeiInspectoratul General pentru Imigrări informează cetățenii Uniunii Europene și membrii de familie despre modificările referitoare la valabilitatea anumitor cărți de identitate și despre documentele necesare pentru efectuarea formalităților de înregistrare a rezidenței în România. Cetățenii Uniunii Europene care se prezintă la structurile Inspectoratului General pentru Imigrări pentru efectuarea formalităților privind înregistrarea rezidenței în România trebuie să dețină și să prezinte un document de identitate valabil sau, după caz, un pașaport valabil. Documentele de identitate care intră sub incidența prevederilor Regulamentului (UE) 2025/1208 și care și-au încetat valabilitatea nu vor putea fi utilizate pentru efectuarea acestor formalități administrative. În cazul în care cartea de identitate nu mai poate fi utilizată, formalitățile pot fi efectuate în baza unui pașaport valabil. Pentru informații suplimentare privind înregistrarea rezidenței în România și documentele necesare, cetățenii Uniunii Europene și membrii de familie ai acestora se pot adresa structurilor teritoriale pentru imigrări competente.