Au fost continuate dezbaterile privind măsurile de consolidare fiscal-bugetară, implementarea reformelor asumate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi intensificarea preocupărilor privind protejarea spaţiului informaţional. Au fost primite informaţii şi explicaţii privind modul în care modificările succesive ale cadrului normativ au influenţat activitatea instituţiei. Au fost verificate date despre factorii care au favorizat fenomenul, vulnerabilităţile procedurilor existente şi posibilităţile reale ale statului de a identifica şi contracara astfel de situaţii. Activitatea Comisiei in cifreÎn perioada ianuarie – iunie 2026, Comisia şi-a desfăşurat activitatea în conformitate cu atribuţiile prevăzute de Hotărârea Parlamentului nr. Comunicat de presa al preşedintelui Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii, domnul deputat Eugen Bejinariu (Grupul parlamentar al PSD) privind activitatea Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii în perioada ianuarie – iunie 2026Sursa foto CdepAbout The Author