Într-un mesaj transmis marți seară, la trei zile după declarația președintelui Nicușor Dan cu privire la existența unui „acord politic pentru trecerea la euro”, Călin Georgescu a echivalat o eventuală renunțare la leu cu renunțarea „la suveranitate”. Georgescu oferă exemplul Marii BritaniiCălin Georgescu consideră că „euro nu este garanția prosperității, iar moneda națională nu este o piedică în calea ei”. Georgescu susține că „trecerea la euro ar duce la o scumpire generalizată”. Nicușor Dan, despre trecerea la euro: „Există acord politic”Sâmbătă, în cadrul unor declarații făcute după decizia agenției Fitch de a menține ratingul României, președintele Dan a afirmat, printre altele, că „există acord politic pentru trecerea la euro”. „Viitorul Guvern, indiferent de compoziția sa politică, împreună cu Banca Națională, vor întocmi foaia de parcurs pentru următorii ani în care să facem toate acțiunile necesare pentru trecerea la euro”, a spus șeful statului.