Burse - Fonduri mutualeBiofarm (simbol BIO), producător de medicamente listat la Bursa de Valori Bucureşti, a informat marţi investitorii că pentru drajeurile Colebil şi pentru drajeurile gastrorezistente Panzcebil a fost emisă o decizie de blocare a vânzării pe întregul lanţ de distribuţie, până la nivelul farmaciilor. Potrivit raportului curent transmis bursei, decizia a venit ca urmare a solicitării Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România, în scopul clarificării documentaţiei pentru cele două produse. Compania precizează în acelaşi document că produsele continuă să îndeplinească standardele de calitate şi de siguranţă pentru pacient şi că va anunţa orice evoluţie relevantă pe acest subiect. Acţiunile au încheiat ziua la 1,33 lei, plus 0,38%, echivalentul unei capitalizări de aproximativ 1,31 miliarde de lei. În primul trimestru din 2026, Biofarm a raportat venituri de 92,5 milioane de lei, în scădere cu 3% faţă de perioada similară din 2025, şi un profit net de 32,5 milioane de lei.