Patru persoane au fost rănite în urma unui accident produs, luni după-amiază, în judeţul Bistriţa-Năsăud, la intersecţia drumului european E58 (DN 17) cu drumul naţional 17D, între localităţile Beclean şi Coldău. În urma accidentului rutier, cei doi conducători auto şi doi pasageri din cele două autovehicule au fost răniţi şi au necesitat îngrijiri medicale", a transmis IPJ. Ambii conducători au fost testaţiAmbii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Poliţiştii Compartimentului Rutier Beclean continuă cercetările pentru stabilirea cauzei şi a împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul, conform Agerpres. Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Serviciului Rutier, în vederea stabilirii cauzei şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul, conform Agerpres.