Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Bacău a aplicat amenzi în valoare totală de peste 4 milioane de lei în primele șapte luni ale anului 2026, potrivit raportului de activitate publicat de instituție. Numai în luna iulie, comisarii au dat sancțiuni contravenționale în valoare de 759.000 de lei, în urma a 57 de controale desfășurate în județ. În aceeași perioadă au fost acordate 83 de avertismente și au fost dispuse șapte suspendări de activitate. În iulie au fost înregistrate 68 de reclamații, dintre care 60 au fost deja soluționate, restul fiind în curs de verificare sau redirecționate către instituțiile competente. De la începutul anului au fost primite 400 de sesizări, iar 384 au fost soluționate.