Organizat pentru prima dată în România, în perioada 3-7 august 2026, Congresul Mondial de Studii Siriace propune ca temă centrală a celei de-a XIV-a ediții „Pacea și dialogul, premise pentru protejarea patrimoniului material și spiritual”. Organizator principal este Institutul Levant de Studii Avansate pentru Cultura Păcii, sub coordonarea dr. habil. Cătălin-Ștefan Popa, director general al Institutului Levant și cercetător în cadrul Institutului de Istorie a Religiilor al Academiei Române. „Studiile siriace și arabe creștine reprezintă o cheie fundamentală pentru înțelegerea trecutului cultural și intelectual al Orientului Mijlociu, iar cultura creștină siriacă reprezintă unul dintre cele mai valoroase filoane ale tradiției literare răsăritene. În diferite epoci, România s-a constituit, în momente-cheie, într-un veritabil depozitar al patrimoniului siriac și arab creștin, contribuind la conservarea și transmiterea acestuia.