În perioada 27-29 iulie 2026, președintele Slovaciei, Peter Pellegrini, a efectuat o vizită de stat în China, prima de la preluarea mandatului. Cu această ocazie, liderul slovac a acordat un interviu exclusiv pentru China Media Group (CMG), în care a declarat că această vizită are o importanță istorică atât pentru el personal, cât și pentru Slovacia. Aceasta este prima vizită de stat a unui președinte slovac în China din ultimii 23 de ani și reprezintă un moment important pentru consolidarea relațiilor bilaterale dintre cele două țări. Vorbind despre transformările prin care a trecut China, președintele slovac a declarat:„Sunt martorul unor schimbări uriașe în China, care, în opinia mea, pot fi analizate din două perspective principale. Văd un potențial important de cooperare, în special în ceea ce privește introducerea rapidă a noilor tehnologii în viața cotidiană și în diverse domenii economice și sociale”, a adăugat Peter Pellegrini.