None
RO
Proiectul noii legi a salarizării scoate bugetarii în stradă. Care este miza unei reforme care vrea să redeseneze ierarhia salariilor la stat, cine sunt câştigătorii şi perdanţii? Cum se calculează noile salarii, conform proiectului de lege?
['Ramona Cornea']
ZF
Legea salarizării unitare, unul dintre cele mai importante jaloane din PNRR, ar trebui să aducă mai multă echitate între cei peste 1,2 milioane de angajaţi din sectorul public şi să deblocheze 770 de milioane de euro din fondurile europene din PNRR.
În schimb, proiectul a declanşat proteste şi ameninţări cu blocarea legii, după ce sindicatele acuză reduceri de venituri pentru zeci de mii de angajaţi, în special din sănătate.
Dincolo de disputa privind salariile, legea schimbă filosofia de remunerare în sectorul public: reduce rolul sporurilor şi mută accentul pe salariul de bază şi pe ierarhia funcţiilor.
Problema este că nu sunt aceleaşi schimbări pentru toată lumea.
Te-ar putea interesa și:Una dintre cele mai contestate prevederi este faptul că funcţiile de demnitate publică şi multe funcţii administrative beneficiază de coeficienţi mai favorabili în noua grilă, ceea ce conduce la creşteri salariale, în timp ce angajaţii din sănătate, educaţie, cultură sau ordine publică spun că pierd tocmai componenta care le ridica veniturile.