Înnisiparea litoralului românesc a creat posibilitatea practicării unor noi sporturi pe Marea Neagră, care atrage tot mai mulţi pasionaţi de activităţi pe apă. Însă dincolo de părerile pro sau contra despre acest proiect, înnisiparea litoralului a creat posibilitatea practicării unor noi sporturi, care nu ar fi fost posibile înainte de această procedură. Însă şi scuba diving este foarte căutată, chiar dacă Marea Neagră nu oferă aceleaşi condiţii cum sunt în Marea Roşie sau în Maldive. Marea Neagră e mai degrabă un punct de pornire în nişte sporturi care pot fi practicate ulterior în zone consacrate. „Îi învăţăm aici, la Marea Neagră, iar apoi îi ducem în excursii în alte ţări pentru surfing, scuba sau kitesurfing”, precizează el.