Biroul de Stat pentru Investigații (SBI) și reprezentanți ai Statului Major al Forțelor Armate ale Ucrainei desfășoară verificări simultane la centrele teritoriale de recrutare și sprijin social, instituțiile responsabile de evidența militară și mobilizarea cetățenilor. Potrivit Current Time, acțiunea face parte din operațiunea Apel pentru integritate (Honest Appeal), lansată pentru combaterea faptelor de corupție și a abuzurilor din sistem. Centrele teritoriale de recrutare și sprijin social gestionează recrutarea militară în Ucraina, evidența persoanelor obligate la serviciul militar, emit ordinele de mobilizare și oferă anumite servicii sociale militarilor și veteranilor. Mobilizarea și serviciile sociale ar putea fi separateProblemele din centrele de recrutare au fost intens dezbătute în Ucraina în ultimii ani, în urma numeroaselor acuzații de corupție și de folosire a unor metode abuzive în procesul de mobilizare. „Reforma centrelor de recrutare și schimbarea modului în care este gestionată mobilizarea reprezintă una dintre prioritățile noii conduceri a Ministerului Apărării și a Forțelor Armate”, a transmis recent Volodimir Zelenski.