Scad sau nu veniturile în Sănătate în urma legii salarizării? Și, așa cum am spus, am tot respectul pentru medicii, pentru personalul din sănătate care lucrează și duc greul sistemului de sănătate din România și cei care sunt presați. Și exact ca în sectorul public, și în sănătate sunt secții supraglomerate, în principal din marile spitale, din reședințele de județ, acolo unde adresabilitatea este mare. Dar sunt și multe spitale unde gradul de încărcare este foarte redus și, practic, acolo este ineficiență și este loc de mai bine. "Avem partide politice precum PSD, care în toată această perioadă, în loc să ne concentrăm pe a găsi formula optimă prin care această lege de salarizare să treacă ca să nu pierdem banii europeni, vin cu o retorică în care creează niște așteptări care nu pot fi onorate.