Zece militari ai Forțelor Aeriene Române care au contribuit la succesul misiunilor de combatere a dronelor, atât în România, cât și în Estonia, au fost înaintați în grad, în mod excepțional, prin ordin semnat miercuri de ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță. Este rezultatul muncii neîntrerupte a unor profesioniști care veghează în fiecare clipă, chiar și atunci când noi nu îi vedem. Trei drone doborâte în trei zileÎn decurs de trei zile consecutive, 24, 25 și 26 iulie, săptămâna trecută, în spațiul aerian românesc au fost doborâte trei drone. Toate cele trei drone au fost interceptate și doborâte de avioane de vânătoare românești F-16. Două dintre drone au fost doborâte de același echipaj, format de militari în vârstă de cel mult 28 de ani, a spus Șeful Statului Major al Apărării, generalul Vlad Gheorghiță.