La începutul lunii iulie, la nord de Strasbourg (est), hoţii au furat bijuterii din Muzeul Lalique din Wingen-sur-Moder. Potrivit unui plan care cuprinde 33 de măsuri şi care a fost dezvăluit luni, Ministerul Culturii recomandă retragerea temporară a unor exponate din vitrinele muzeelor. Pégard a indicat totodată că 3.127 de locuri sensibile – 1.200 de muzee, dar şi biserici şi monumente istorice – au fost cartografiate pentru a face obiectul unei monitorizări speciale. În plus, circa 10 milioane de euro au fost investiţi pentru a susţine 482 de acţiuni de securitate în muzee şi monumente istorice franceze. Suma provine din fondurile pentru securitatea muzeelor, mecanism creat după jaful de la Luvru şi care are o valoare de 30 de milioane de euro pe trei ani.