Foto: Pixabay / aeroportNicu Ion, profesor de matematică stabilit în Newcastle și fost consilier local ales din partea Partidului Laburist în Marea Britanie, trage un semnal de alarmă pentru românii care locuiesc deja acolo sau vor să vină în Marea Britanie. Conform acestuia, partidul Reform UK, condus de Nigel Farage, are pe agendă exact această măsură, dacă va ajunge la putere. "Am văzut români, cetăţeni români, sau poate din Republica Moldova, care au candidat pe listele partidului Reform. Se spune că Reform nu are nimic cu românii, că ei iubesc românii şi că vor să scape de imigraţia ilegală, dar astea sunt poveşti de adormit copiii. Când şi dacă vor ajunge la putere, ăsta va fi primul lucru pe care îl vor face, să suspende dreptul românilor de a locui şi de a munci în Marea Britanie, şi de a studia.