CompaniiGeorge SafirSafir, business deţinut de familia Safir din Vaslui, producător de carne de pasăre, preparate şi semipreparate din carne de pasăre, a finalizat o investiţie de 32 de milioane de euro într-o fabrică de făinuri proteice, anunţată în urmă cu doi ani. „Cel mai important proiect aflat în derulare este investiţia începută în 2024 într-o nouă fabrică de făinuri proteice, care va deveni operaţională în perioada următoare. Este un proiect strategic, de 32 milioane de euro, care va aduce un plus important de eficienţă şi sustenabilitate în modelul nostru de business. Prin această investiţie, integrăm şi mai bine logica economiei circulare în operaţiunile noastre de zi cu zi, valorificând subprodusele rezultate din procesare şi transformându-le în ingrediente proteice utilizate inclusiv în industria pet food“, au spus reprezentanţii Safir.