None
EN
Cum reglementează Grecia circulația trotinetelor. Cine mai are voie să le folosească
[]
DCNews
În această săptămână, Grecia o va reglementa.
Grecia va adopta în această săptămână o reglementare mai strictă referitoare la trotinetele electrice, a anunţat adjunctul unui ministru elen luni, după o serie de accidente în care au fost implicaţi în special utilizatori tineri, notează AFP.
Mai multe voci critice s-au făcut auzite în ultimele săptămâni în Grecia pentru a-i cere Guvernului de la Atena să acţioneze în această privinţă.
Trotinetele electrice, interzise sub 17 aniGiorgos Kotsiras a precizat că noua lege prevede:interdicţia de utilizare a trotinetelor electrice pentru persoane cu vârste mai mici de 17 anicreşterea cuantumului amenzilor pentru conducere periculoasăasigurare de accidente obligatorie.
Potrivit Federaţiei angajaţilor din spitalele din Grecia, aproximativ 400 de copii şi adolescenţi au fost răniţi în accidente în care au fost implicate trotinete electrice pe parcursul anului trecut, iar jumătate dintre ei au trebuit să fie spitalizaţi.