Fosta șefă a DIICOT se află în Italia și nu a făcut nici o zi de închisoare, potrivit News.ro și G4Media.ro. 229/CO/15.05.2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a Penală, în sensul că pedeapsa stabilită prin sentinţa penală nr. 1057/29.11.2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală, în dosarul nr. În ianuarie 2022, Ministerul Justiției declara că Alina Bica se află în Italia, menționând că „instanța italiană a recunoscut sentința pronunțată în România și a dispus executarea pedepsei în Italia, potrivit legislației italiene”. Fosta șefă a DIICOT nu a făcut nici o zi de închisoare cu executare în Italia, în condițiile în care pedeapsa i-a fost suspendată pentru clarificări juridice privind infracțiunea pentru care a fost condamnată.