None
RO
Sony lansează în Europa noul PS5 Slim cu mai puțin spațiu de stocare
['De Către', 'Este Anul Debutului Meu În Presă. Am Trecut Pe La Protv Și Aleph News', 'Iar Din Vara Lui Am Devenit Editor Web La România Liberă.']
România Liberă
Sony a adus în Europa o nouă versiune a consolei PlayStation 5 Slim, dar mișcarea a stârnit deja controverse.
Deși modelul digital-only rămâne la același preț de 499 de euro, consola oferă acum doar 825GB spațiu de stocare intern, în loc de 1TB, cum se regăsea în ediția lansată în 2023, notează The Verge.
Noul PS5 Slim în EuropaUn test hardware realizat de YouTuber-ul Austin Evans a confirmat că, în realitate, utilizatorii au acces la numai 667,2GB spațiu efectiv disponibil, diferența fiind ocupată de sistemul de operare și aplicațiile preinstalate.
Pe lângă reducerea spațiului, consola vine cu un finisaj mat și componente ușor mai compacte, ceea ce o face cu aproximativ 100 de grame mai ușoară decât modelul anterior.
Sony nu a explicat motivul schimbării, dar în ultima perioadă compania a invocat „contextul economic dificil” atunci când a justificat creșterea prețurilor la nivel global.