Colonelul Iulian Albăceanu, acuzat de procurorii DNA că a controlat ilegal mai multe afaceri în timp ce era în funcție, revine la conducerea Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Brăila după ce măsura controlului judiciar, care îi interzicea exercitarea funcției, a fost revocată. Jandarmeria Română explică decizia de repunerea în funcție a angajatului. "Ca urmare a ordonanței emise în data de 25.09.2025, de către Direcția Națională Anticorupție, s-a dispus revocarea măsurii controlului judiciar care fusese instituit anterior asupra inspectorului șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila. Această decizie a fost comunicată în mod oficial instituției noastre, iar în conformitate cu procedurile legale, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române va pune în aplicare măsurile care decurg din această hotărâre, inclusiv emiterea unui ordin prin care se va dispune repunerea în funcție a ofițerului. Ce spune DNAPotrivit Direcției Naționale Anticorupție, colonelul Albăceanu ar fi încălcat legea implicându-se direct sau prin intermediari în administrarea unor firme, în perioada 2021 – 2025, deși statutul de cadru militar activ îi interzicea orice activitate comercială.